Au mai rămas doar câteva zile până la intrarea în vigoare a noii legislații privind protecția datelor cu caracter personal, mai exact Regulamentul 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestora, care abrogă Directiva 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR), emis de Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European.
Acest act legislativ asigură cel mai înalt nivel de protecție a datelor cu caracter personal din lume, întrucât nicio altă țară nu a implementat până în prezent un act normativ care să garanteze un asemenea grad de protecție pentru persoanele fizice.
Într-o lume tot mai interconectată, în care datele cu caracter personal sunt prelucrate zilnic de numeroase companii, în special în mediul digital, înțelegerea noilor reguli este de un real interes pentru toată lumea. Din punctul meu de vedere, pentru a înțelege noile reguli, este esențial să înțelegem mai întâi obiectul acestui act normativ, respectiv ce se înțelege prin noțiunea de „date cu caracter personal.”
După analiza tuturor rapoartelor publicate de autoritățile de control competente din Uniunea Europeană, precum și a tuturor hotărârilor pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în ultimii 20 de ani, am realizat un material detaliat privind noțiunea de „date cu caracter personal,” însoțit de multiple exemple.
Materialul este destinat atât companiilor (în calitate de operatori de date cu caracter personal), cât și persoanelor fizice (în calitate de persoane vizate ale căror date sunt sau pot fi prelucrate).
Articolul este publicat pe platforma www.juridice.ro, una dintre cele mai prestigioase publicații de informare juridică din România.
Pentru a vizualiza articolul, vă invit să accesați următorul link:
https://www.juridice.ro/573549/gdpr-datele-cu-caracter-personal-prelucrate-de-o-societate.html