Legea nr. 31/1990 reglementează prin mai multe norme juridice (spre exemplu, art. 79, art. 127 etc.) noțiunea de „conflict de interese” ca fiind situația în care, pe de o parte, interesele unei societăți comerciale (societăți cu scop lucrativ) sunt puse în balanță cu interesele unui asociat/acționar, pe de altă parte.
În acest sens, legea societăților impune obligația oricărui acționar/asociat aflat într-un conflict de interese cu societatea, cu privire la un anumit subiect, de a se abține să participe la adunare și la deliberări (să nu voteze) asupra subiectului în legătură cu care există conflictul de interese.
Deși interdicțiile societare sunt formulate în termeni categorici, în practică apar multiple interpretări cu privire la remediile juridice ce pot fi aplicate în cazul încălcării acestora (spre exemplu, răspunderea pentru daune, nulitatea etc.).
Într-un material am prezentat pe scurt:
(i) cadrul juridic societar care reglementează conflictul de interese potrivit Legii nr. 31/1990,
(ii) poziția Curții Constituționale a României cu privire la art. 127 din Legea nr. 31/1990,
(iii) opiniile exprimate de instanțele naționale (a. se aplică doar remediul juridic privind plata daunelor-interese, b. se aplică și sancțiunea nulității, c. poate fi aplicată și sancțiunea nulității),
(iv) punctul meu de vedere asupra remediilor juridice aplicabile (a. daune-interese în favoarea societății, b. sancțiuni penale, c. nulitatea actului încheiat în stare de conflict de interese și d. daune-interese în favoarea celorlalți asociați/acționari),
(v) concluzii.
Materialul a fost publicat pe platforma Universul Juridic, una dintre cele mai prestigioase publicații de informare juridică din România.
Pentru a vizualiza articolul, vă rog să accesați oricare dintre linkurile de mai jos:
https://www.universuljuridic.ro/conflictul-de-interese-asociat-actionar-vs-societate-legea-nr-31-1990-art-79-si-art-127/
https://lege5.ro/Gratuit/gezdqmbyga3ta/conflictul-de-interese-asociat-actionar-vs-societate-legea-nr-31-1990-art-79-si-art-127#:~:text=reglementat%20prin%20art.-,127%20din%20Legea%20nr.,la%20deliberările%20privind%20acea%20operaţiune